Ai fost concediat, cu toate că ți-ai îndeplinit atribuțiile din fișa postului și nici nu ai comis abateri disciplinare demne de o asemenea sancțiune? Dacă te consideri neîndreptățit, poți obține anularea deciziei de concediere prin formularea unei contestații împotriva cesteia!În cât timp pot face contestație?Contestația împotriva deciziei de concediere se face in termen de 45 zile calendaristice de la data comunicarii, la instanta de judecata.
Ce pot obține prin contestație?
Pe calea contestatiei se poate solicita instantei sa dispuna:
- anularea deciziei de concediere ca fiind nelegala sau/si netemeinica si obligarea angajatorului;
- despagubiri in bani egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ai fi beneficiat in calitate de salariat al angajatorului, de la data concedierii si pana la data platii efective;
- reintegrarea pe postul detinut inainte de concediere, daca doresti sa te intorci la locul de munca. Daca nu dorești să si in caz contrar, contractul individual de munca va inceta de drept la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere.
- plata de daune morale, daca prin desfiintarea locului de munca si concedierea salariatului s-a produs si un prejudiciu moral si se face dovada acestui prejudiciu, se va putea solicita instantei si obligarea angajatorului
- cheltuieli de judecata, daca s-au avansat si cheltuieli de judecata (onorariu de avocat, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuieli de transport, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului), vei putea solicita prin contestatie ca angajatorul care te-a dat afara sa iti plateasca toate aceste cheltuieli.
Ce trebuie să conțină contestația?
Contestatia impotriva deciziei de concediere trebuie sa contina toate elementele unei cereri de chemare in judecata, respectiv: numele si prenumele, domiciliul sau resedinta, CNP si, daca este cazul, numarul de telefon, adresa de e-mail, contul bancar al salariatului, iar pentru angajator, denumirea si sediul sau si, daca sunt cunoscute, numarul de inregistrare la registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice; numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta salariatul In proces, iar In cazul reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional.
In contestatie se va preciza obiectul cererii de chemare in judecata (anularea deciziei de concediere, plata despagubirii banesti, reintegrarea, plata daunelor morale, a cheltuielilor de judecata) precum si toate motivele de fapt si de drept ale contestatiei. Aici se vor arata toate motivele de nelegalitate si de netemeincie ale deciziei de concediere.
Desi in litigiile de munca sarcina probei apartine angajatorului, contestatorul trebuie, sub sanctiunea decaderii, sa propuna toate probele de care intelege sa se foloseasca in cadrul procesului (inscrisuri, interogatoriu, martori, etc.) prin aceeasi contestatie.
Ce soluții poate pronunța instanța de judecată?
Instanța va dispune:
- admiterea contestașiei si anularea deciziei de concediere ca fiind nelegala sau/si netemeinica. Urmarea anularii deciziei de concediere, instanta va dispune și cu privire la celelalte solicitări (despăgubiri, reintegrare în funcție, cheltuieli de judecată etc.)
- respingerea contestatia, cu consecinta obligarii salariatului contestator (daca este cazul) la plata cheltuielilor de judecata.
Hotararea Tribunalului de admitere sau de respingere a contestatiei este executorie, ceea ce inseamna ca poate fi pusa in executare de la momentul comunicarii catre partea careia ii profita solutia.
Vrei să știi ce să faci pentru a avea șanse mai mari de a câștiga procesul tău? Trimite-ne un e-mail la adresa avocat@sfatulavocatului.ro și un specialist va reveni la tine cu un răspuns!